- Advertisement -
Un italian de origine română, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit spânzurat astăzi, într-o locuință din Târgu-Cărbunești. Acesta era căsătorit cu o femeie din localitate. Surse susțin că, aseară, cei doi au fost la o petrecere și s-ar fi certat, iar azi-dimineață bărbatul a decis să-și pună capăt zilelor. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei.


