VIDEO: PERCHEZIȚIE LA LOCUINȚA UNUI POLIȚIST DIN TG-JIU

- Advertisement -

Noi detalii ies la iveală în cazul grupului acuzat de trafic de persoane şi trafic de minori, proxenetism şi spălare a banilor. Un agent de la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu este implicat în acest dosar, fiind efectuată și o percheziție la locuința sa. Este vorba despre agentul Claudiu Ionel Racoviţă. Deocamdată, acesta a fost audiat ca martor.

11703209_797650233689003_966876849414398546_nAcțiunea de amploare a avut loc ieri, atât în Târgu-Jiu, cât și pe raza municipiului Petroşani,  unde a fost oprit în trafic un  autoturism în care au fost depistate patru persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani de pe raza judeţului Gorj, care intenţionau să ajungă în Anglia.

”Au fost efectuate simultan patru percheziţii pe raza judeţului Gorj la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat, dintre care o percheziţie a fost efectuată la locuinţa unui agent de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj – Poliţia Municipiului Târgu-Jiu. Din cercetările întreprinse s-a stabilit faptul că, în perioada 2010-2015, membrii grupului infracţional organizat au racolat, transportat şi exploatat sexual în Austria, Italia, Germania şi Anglia mai multe tinere dintre care şi persoane minore. Totodată, membrii grupului infracţional organizat au obligat 13 tinere majore şi patru minore să se prostitueze în ţară şi în afara ţării şi a rezultat faptul că membrii grupului infracţional organizat au obţinut ca urmare a activităţilor infracţionale desfăşurate, venituri ilicite de aproximativ 150.000 de euro, sumele de bani fiind utilizate pentru achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile”, anunță reprezentanții IPJ Gorj.

În urma flagrantului şi a percheziţiilor au fost ridicate un autoturism, 250 de lire sterline, 540 de euro, 25.500 de forinţi, 1.000 de lei, bijuterii, nouă telefoane mobile, 14 cartele SIM, un pistol cu gaze, deţinut fără autorizaţie de unul dintre tineri, în vârstă de 27 de ani.

Doi tineri au fost reținuți pentru 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentați Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre Bogdan Șalapa și Florin Dumitru Nimară. Detalii în Jurnal! (L.F.)

Articole recente