Minerii din Valea Jiului își riscă viața zi de zi. Au simțit-o pe pielea lor, primarul și viceprimarul din Petrila. Cei doi au coborât în subteran pentru a afla problemele ortacilor si cer investiții urgente pentru sute de mineri.
Viceprimarul Vasilică Jurca, confirmă condițiile de lucru de la mina Lonea- unitate considerată viabilă- sunt mai rele decât cele de la Petrila, min[ care se va închide până la 31 decembrie.
Cei doi edili nu au ajuns pe la toate locurile de muncă din subteranul unității miniere, însă au reușit, cred minerii, să-și facă o idee realistă despre ceea ce se întâmplă la sute de metri sub pământ. După cele văzute în subteran, edilii Petrilei spun că sunt necesari urgent bani pentru investiții. Totodată, la mina Lonea ar fi nevoie de alte angajări, numai în acest an efectivul unității diminuându-se cu 100 de persoane.
Primarul din Petrila admite că dacă se va închide mina Lonea, orașul va fi unul mort.


