Aglomerație la buletine

- Advertisement -

Lună de foc pentru angajații Direcției de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu! În august, peste 1 200 de persoane au solicitat reînnoirea actelor de identitate. Este vorba în special despre gorjenii care sunt plecați la muncă în străinătate și s-au întors acasă în concediu. Aşa că au profitat de prilej pentru a-şi pune actele în ordine.

Solicitările gorjenilor au fost cu greu onorate în luna august din cauza aglomerației. Potrivit conducerii instituției, nu este pentru prima dată când, în această perioadă, în fața ghișeelor se formează cozi interminabile.

Numărul mare de cereri venite zilnic s-a resimțit în rândul salariaților și pentru că în această lună personalul instituției a fst mai mic din cauza concediilor de odihnă. Gorjenii plecați peste hotare susțin că au nevoie urgent de documente pentru a se întoarce în țările unde muncesc.

De la începutul anului și până în prezent au fost eliberate peste 8 700 de acte de identitate. Tot în acest timp, angajații Direcției Publice de Evidență a Persoanelor au fost solicitați să meargă cu camera mobilă la penitenciar sau unități sociale pentru schimbarea actelor de identitate ce aparțin persoanelor care nu se pot deplasa la ghișeele instituției. În total, au fost efectuate 39 de acțiuni cu camera mobilă. De asemenea, peste 2 500 de cetăţeni din Târgu Jiu încă nu și-au înnoit actele de identitate.

Articole recente