Primarii din județul Gorj sunt în febra pregătirilor începerii anului școlar! În momentul de față se finalizează ultimele lucrări de modernizare, se igienizează sălile de clasă și se obțin autorizațiile sanitare de funcționare.
Primarul de la Turceni, de exemplu, Dumitru Gâlceavă, susține că unitățile de învățământ din oraşul pe care-l conduce vor avea autortizațiile necesare până în luna septembrie. Cât despre campusul școlar din localitate, edilul susține că există un interes major în privinţa acestuia din partea părinților, datorită modernizărilor făcute.
Unii primari s-au plâns că în bugetele locale nu au fost bani suficienți pentru modernizarea școlilor. În acest sens, edilii s-au mulțumit doar cu igienizările pe care le fac în fiecare an înaintea începerii anului școlar.
Unele unități de învățământ au fost deja aprovizionate și cu lemne pentru iarnă.
Anul școlar va începe pe data de 14 septembrie. Până atunci, edilii trebuie să asigure condiții optime elevilor care se vor reîntoarce în sălile de clasă.


