Situația de la UM SADU, neclară

- Advertisement -

Situația directorului demisionar, Gheorghe Stoica, nu a fost clarificată nici până în acest moment, iar discuțiile purtate cu acesta nu au avut niciun rezultat. Prefectul județului Gorj, Alin Văcaru, a anunțat că în această săptămână se va întâlni cu directorul Romarm pentru a găsi un înlocuitor.

Autoritățile județului caută în continuare o soluție pentru o nouă numire pe funcția de director la Uzina Mecanică Sadu, după ce Gheorghe Stoica a demisionat.

Social democrații au anunțat de mai multe ori până acum că numirea de la UM Sadu nu va fi făcută pe criterii politice, fiind in competența Romarm.

Gheorghe Stoica și-a înaintat demisia din funcția de șef interimar al unității, fiind în prezent în perioada de preaviz. Mandatul directorului demisionar trebuia să se încheie în luna ianuarie 2015. După ce își va încheia perioada de preaviz, cel mai probabil, Gheorghe Stoica, se va întoarce pe funcția pe care a avut-o la Romarm. Surse susțin că în locul lui Stoica ar putea fi numit Gigel Capotă, fostul şef al Corpului de Control al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, acesta fiind susținut de Partidul Social Democrat.

Articole recente