Poliția în acțiune

- Advertisement -

Descoperire alarmantă în trafic. În urma acțiunii ”Blocada”, polițiștii de la Rutieră au depistat zeci de vitezomani, șoferi în stare de ebrietate, dar și mașini cu defecțiuni grave. În numai șapte zile au fost reținute peste 50 de permise de conducere. Raziile au fost continuate și astăzi. Nu a lipsit nici testarea cu etilotestul, după verificarea documentelor. Conducătorii auto au avut o reacție surprinzătoare după control.

Acțiunea ”Blocada”, organizată pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie, s-a desfășurat și astăzi în județul Gorj. Zeci de șoferi au fost opriți în trafic de polițiști, pentru a fi testați cu etilotestul.

Aseară însă, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal și riscă să stea până la cinci ani după gratii. Și nu este singurul depistat în această situație. Zeci de șoferi au devenit pietoni în ultima săptămână.

12 permise au fost reținute pentru consum de alcool, 22 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 17 pentru alte abateri. Au fost ridicate și 17 certificate de înmatriculare pentru că autovehiculele controlate aveau stare tehnică necorespunzătoare. Acțiunea ”Blocada” se va încheia la sfârșitul lunii august.

Articole recente