Absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat îşi încearcă norocul din nou. Astăzi peste 1.500 de candidaţi erau aşteptaţi în sălile de examen din Gorj pentru evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Absolvenţii de liceu vor susţine examenul în 4 centre. Între 17 şi 21 august ei vor da probele orale de limba română, limba străină şi proba digitală, iar pe 24 august vor începe probele scrise. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie. De asemenea, sunt 1530 de candidați din care 344 sunt din promoțiile anterioare. Purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Georgeta Popescu, menționează:
Din păcate, primul pas pe care îl fac tinerii, chiar dacă au promovat bacalaureatul sau nu, este să-și depună dosarul pentru a beneficia de indemnizație de șomaj. Majoritatea consideră că în județ nu există perspective și-și fac planuri să plece în străinătate.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean speră ca de această dată, promovabilitatea la examenul de bacalaureat să fie mai mare decât la sesiunea precedentă.


