Scarlat Iriza şi Vasile Popeangă sunt prea bătrâni pentru a mai fi deputaţi, este de părere Dumitru Modrea, directorul de campanie al Aliantei Romania Dreapta. Democrat liberalul sustine că pentru Parlament este nevoie de oameni tineri, asa cum sunt candidaţii lor. Tinereţea nu este un avantaj, in opinia social democratului Vasile Popeanga. Degeaba eşti tânăr, dacă nu faci nimic, susţine acesta.
Atacurile reprezentanţilor Alianţei România Dreaptă sunt lansate direct la persoană. Dumitru Modrea, directorul de campanie al Alianţei, susţine că doi dintre candidaţii Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare, respectiv candidatul de pe Colegiul 3 deputaţi, Scarlat Iriza şi candidatul de pe Colegiul 5, Vasile Popeangă, sunt prea bătrâni pentru a-şi mai duce încă un mandat.
Tinereţea nu este o virtute, în acest caz, susţine Vasile Popeangă, deputatul de pe Colegiul 5 din partea USL, pentru încă un mandat pe respectivul colegiu.
Ambii candidaţi ai USL au mai avut câte un mandat în Parlamentul României.


