Panică într-un sat din comuna Drăguțești, unde o bucătărie de vară, complet utilată, a fost mistuită de flăcări. În pericol au fost și locuințele din apropiere. La fața locului au fost trimise trei mașini de pompieri, însă și localnicii au sărit în ajutor. Afectați de incendiu au fost peste 15 stupi amplasați lângă anexă. Proprietarii au izbuncit în lacrimi după ce analizat pagubele.
Incendiul a izbucnit astăzi, în jurul orei 11.00, când proprietara unei case a văzut că ies flăcări pe geamul din bucătărie.
La fața locului au fost trimise trei echipe de pompieri.
În ajutor au sărit și localnicii.
La scurt timp și-au făcut apariția și polițiștii care efectuează verificări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Proprietarii casei cred că una dintre buteliile cu gaz din încăpere a explodat, însă au luat în calcul și un scurtcircuit.


