Aproape o mie de credincioși au venit astăzi din toată țara , la Mănăstirea Lainici, pentru a fi prezenți la slujba oficiată de Mitropolitul Olteniei în ziua sărbătorii ortodoxe „Schimbarea la față a Domnului Iisus Hristos”. În anii trecuți numărul celor care veneau în pelerinaj la Mănăstirea Lainici se ridica la peste 1.500 de persoane.
La finalul slujbei, credincioșii au fost invitați la praznicul oferit de biserică celor veniți să se roage, printre aceştia fiind și oameni cu grave probleme de sănătate. De asemenea, la Mănăstirea Lainici a fost prezent și șeful Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, Gheorghe Parepa, dar și directorul Secției de Drumuri Naționale Gorj, Ion Tudor. Spre deosebire de alte dăți, credincioșii s-au așezat la masă, după ce au așteptat la rând, fără să se îmbrâncească.
Mâncarea oferită de biserică a constat în produse din pește și legume, credincioșii așezându-se în spații amenajate special, în ordine și fără incidente.
La praznicul de la Mănăstirea Lainici, șeful IPJ Gorj a preferat să se strecoare discret în mulțime, nedorind să comenteze în vreun fel prezența la acest eveniment religios. De asemenea, zona a fost supravegheată de cadre ale Jandarmeriei și de către polițiști.


