Pandurii Târgu Jiu a câștigat meciul amical disputat cu formația de liga a treia FC Hunedoara, scor 2 la 0. Partida de verificare s-a desfășurat ieri, la Târgu Jiu. Pentru gorjeni au marcat Nicoară și Wellington. Iordănescu a mizat în acest meci pe jucătorii care au evoluat mai puțin în primele patru etape ale campionatului, dar și pe doi juniori de la clubul gorjean.
Lazar, Trifu, Piţian, Filippetto, Droppa, Nicoară, Dan Alexandru, Vlad Munteanu, Khalouta şi Wellington, dar și doi juniori au fost jucătorii folosiți de Edi Iordănescu în meciul amical cu FC Hunedoara. Nicoară a deschis scorul în prima repriză, iar Wellington a majorat scorul în mitanul secund, după o pasă a aceluiași Nicoară. Pandurii va juca următorul meci din campionat sâmbătă, împotriva celor de la Petrolul. Partida se va desfășura la Ploiești, de la ora 21.00.


