Mort în Anglia

- Advertisement -

Tragedie într-o familie din Mehedinți al cărei fiu a murit în Anglia într-un accident cu bicicletă. La trei săptămâni de la producerea accidentului, părinții nu reușesc să îl aducă acasă. Ar trebui să achite suma de 3500 de euro unei firme de pompe funebre, bani pe care nu îi are. Rudele au sperat că fiind de acord cu prelevarea de organe, se va respecta și promisiune că trupul neînsuflețit va fi trimis acasă pe cheltuiala englezilor.

Tânărul în vârstă de 24 de ani, ce avea domiciliul la bunici în comuna gorjeană Berleşti, a plecat în urmă cu un an și jumătate în Anglia împreună cu alți prieteni și muncea acolo. Alexandru lucra fără forme legale şi locuia într-o rulotă, alături de alti români într-o suburbie a Londrei. În data de 11 iulie a căzut de pe bicicletă și s-a lovit la cap de un stâlp de iluminat. A murit câteva zile mai târziu, la spital. Mama care locuiește în localitatea mehedințeană Gvardenița a fost informată de poliție cu privire la cele întâmplate la Londra și chiar i s-a cerut acordul să-i fie prelevate organele pentru a salva alte vieți.

Mama lui Alexandru speră că va fi ajutată de alți oameni cu posibilități financiare ca să aducă trupul fiului în ţară pentru a-l înmormânta creștinește.

Articole recente