Polițist cercetat pentru lovire

- Advertisement -

Scandal amoros încheiat cu dosar penal la Poliția Motru! Un agent este cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce a fost reclamat de o femeie cu care ar fi avut o relație extraconjugală. Aceasta are deficiențe de vorbire și a avut nevoie de un interpret pentru a face sesizarea. Primele verificări arată că cearta ar fi pornit în timp ce omul legii se afla la locul de muncă și s-ar fi continuat în fața sediului Poliției, în mașina ofițerului de serviciu.

Un agent de la Poliția Motru s-a ales cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. Sesizarea a fost făcută sâmbătă, de o femeie cu deficiențe de vorbire. Aceasta a încercat inițial să explice prin semne ceea ce s-a întâmplat și s-a crezut că este vorba despre o tentativă de viol. Ulterior, cu ajutorul unui interpret s-a stabilit că a fost chemată în apropierea sediului Poliţiei Motru de către ofiţerul de serviciu să poarte o discuție. Ulterior, cei doi au intrat în maşina poliţistului, parcată în zonă, moment în care ar fi imobilizat-o pentru a-i lua telefonul ca să-i șteargă mesajele pe care i le trimisese, din dorința de a pune punct acestei relații. Ulterior, femeia i-a făcut reclamație, fiind nevoie și de un interpret, întrucât s-a crezut inițial, din semnele făcute de aceasta, că ar fi fost viol.

Polițistul neagă acuzațiile.

Femeia a obținut și un certificat medico-legal în care se precizează că are nevoie de până la cinci zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Au fost constatate leziuni în zona încheieturilor de la ambele mâini, iar semnele ar fi fost provocate în momentul în care a fost imobilizată.

Articole recente