Credincioșii care vor merge la Mănăstirea Lainici pe data de 6 august, atunci când are loc cel mai mare hram din OLtenia, nu vor mai avea parte de un drum în lucru. Directorul Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu promite că săptămâna viitoare vor fi încheiate inclusiv lucrările de marcaj provizoriu pe acest tronson.
„Angajamentele luate de constructor vor fi onorate. Vom avea asfalt nou până la Bumbești Jiu, cu excepția pasajelor unde se va lucra mai mult și bineînțeles de la râul Sadu. De la intrare de la Vișina până la Lainici vom avea asfalt nou, inclusiv marcajul provizoriu va fi terminat. Așadar cei care vor merge la Lainici pe 6 august se vor bucura de un drum cu adevărat pe care să circule în siguranță ” a declarat Ion Tudor, directorul Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu. (A.P)



