Sinceritatea nu i-a scăpat de proces. Tâlharii poştăriţei de la Turcineşti au fost trimiși în judecată de procurori. Odată cu trimiterea dosarului în instanță, magistrații de la Târgu-Jiu au stabilit astăzi ca tinerii din Rovinari să rămână sub control judiciar până când vor afla sentința. Inculpații au povestit cu lux de amănunte cum au reușit să lase, în luna mai, zeci de pensionari fără banii de pensii.
Fapta a fost comisă în luna mai, ziua în amiaza mare, în comuna Turcinești. Într-o zonă împădurită, cei doi tineri în vârstă de 22 și 27 de ani, din Rovinari, i-au smuls poștăriței geanta de pe bicicletă. În interior au găsit 7.800 de lei, bani pe care i-au ascuns în pământ, de teamă să nu fie opriți în trafic de polițiști. La audieri, când au fost puși față în față cu femeia de 58 de ani, nici nu a mai fost nevoie să recunoască, întrucât unul dintre ei a început să plângă și și-a cerut iertare.
Inițial, instanța a dispus arestarea preventivă a celor doi suspecți, însă ulterior măsura a fost înlocuită cu controlul judiciar.
Astăzi, Judecătoria Târgu-Jiu a stabilit ca inculpații să rămână sub control judiciar în timpul procesului. Tinerii nu au au voie să plece din România fără acordul instanței, dar și să nu comunice cu poștărița și cu martorii. În caz contrar, riscă să se întoarcă după gratii. Bătrânii la care urmau să ajungă cei 7.800 de lei au primit pensiile cu întârziere, după tâlhărie.


