Violată de ziua ei

- Advertisement -

Caz tulburător în Olt! O tânără de 18 ani susține că a fost violată de patru bărbați chiar în ziua majoratului. Victima a vrut să ia un taxi din Caracal și să meargă la prietenul ei, însă a trăit coșmarul vieții. Suspecții, printre care se numără și un militar angajat la baza de la Deveselu , ar fi batjocorit-o pe un câmp, timp de două ore, fără oprire, în timp ce prietena sa minoră era încuiată într-o mașină.

Tânăra de 18 ani, din Olt, susține că a fost violată de patru bărbați, cu vârste între 18 şi 24 de ani, exact în ziua când a devenit majoră. Pe 15 iunie, când trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viața ei, adolescenta a sărbătorit cu prietenele într-un apartament din Caracal. Apoi a vrut să ia un taxi, care să o ducă la prietenul său. Cu ea a plecat și o amică în vârstă de 14 ani. În fața blocului însă s-au întâlnit cu Ionuț, un prieten dispus să o conducă la destinație. Pe drum li s-au alăturat încă trei indivizi, care ar fi batjocorit-o.

Procurorii de la Caracal au declinat cauza la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul București, întrucât unul dintre suspecţi este angajat la baza NATO, de la Deveselu. Până în prezent, acesta a fost doar sancționat disciplinar.

Articole recente