Un minor de 17 ani din comuna Mătăsari a ajuns la spital, cu mai multe echimoze și excoriații pe corp. La fața locului au fost chemați și polițiștii care au stabilit că adolescentul și alți doi bărbaţi, în vârstă de 27 și 38 de ani, ar fi căutat fier vechi în fosta haldă de steril a carierei Roşiuţa, iar acesta s-a urcat pe un stâlp din beton al unei reţele electrice crezând că reţeaua este dezafectată, cu intenţia de a sustrage cablul din aluminiu. În momentul în care minorul a atins cablul s-a electrocutat, fiind aruncat de pe stâlp. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.


