Fostul primar Belgiu, reținut

- Advertisement -

Antonică Belgiu, fostul primar al comunei Fărcăşeşti în perioada 1996-2000, dar și fost viceprimar, a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul furtului de material lemnos. În total, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 48 şi 56 de ani, din comunele Bolboşi, Negomir, Drăgoteşti şi Fărcăşeşti, au fost reținuți pentru fals intelectual în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu în formă agravantă, complicitate la abuz în serviciu şi tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada septembrie 2014 –mai 2015, doi dintre bărbaţi, unul în calitate de tehnician silvic şi celălalt în calitate de pădurar, au aplicat în mod ilegal marca pe 63 de arbori şi, în complicitate cu ceilalţi doi bărbaţi, au mai tăiat ilegal un număr de 43 de arbori. Prejudiciul total cauzat comunicat de reprezentanţii Ocolului Silvic Motru este de 140.000 lei. Totodată s-a stabilit că la Ocolul Silvic Motru au fost depuse documente justificative pentru arborii tăiaţi ilegal şi documente întocmite în fals, pentru a ascunde activitatea infracţională. Reacții în Jurnal!  (L.F.)

belgiu

Articole recente