Primarii gorjeni, indiferent de culoarea politică, se gândesc, rând pe rând să mai candideze pentru încă un mandat. Ei susțin că mai au multe proiecte de dus la bun sfârșit, astfel că activitatea lor nu se va opri în 2016. Mai mult decât atât, edilii sunt convinși că vor fi susținuți și de partidele din care fac parte.
Un exemplu este edilul din Logrești. Ion Bălută nici nu se gândește să nu mai candideze, sigur fiind și de susținerea partidului.
Primarul orașului Târgu Cărbunești susține că nu țintește o funcție mai importantă decât cea de edil. În timp ce alții își doresc un loc în Prlamentul României, Mihai Mazilu mărturisește că dacă sănătatea îi permite, va mai candida pentru încă un mandat.
Edilul din Bustuchin, Ion Ciocea așteaptă decizia în cazul incompatibilității constatate de ANI. În funcție de soluție, primarul va stabili dacă va mai avea voie să candideze la primărie.
Până la alegerile locale și parlamentare de anul viitor mai este puțin timp. Deja partidele politice au început organziarea pentru primul tur de scurtin, prin depuneri de candidaturi și listele pe care vor fi găsite persoanele care urmează să fie alese de electorat.


