Naufragiati salvati de pe Dunăre

- Advertisement -

Salvare dramatica pe Dunare. Poliţiştii de frontieră din Drobeta Turnu Severin au acţionat cu o ambarcaţiune rapidă de intervenţie, pentru a salva 3 români, doi adulţi şi un minor, în vârstă de 7 ani, care rămăseseră izolaţi în Ostrovul Golu. Incidentul a avut loc din cauza valurilor mari provocate de o furtună.

Un bărbat a sunat la 112 si a anuntat că împreună cu un prieten şi un copil, sunt izolaţi pe o insulă aflată în Ostrovul Golu, la 1 km în aval de Hidrocentrala Porţile de Fier I. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, furtună şi valuri mari, bărbaţii erau în imposibilitatea de a manevra ambarcaţiunea proprie şi a ajunge în siguranţă la malul românesc.Poliţiştii de frontieră le-au oferit, minorului şi celor două persoane adulte, veste de salvare, i-au îmbarcat pe rând la bordul ambarcaţiei şi i-au transportat în siguranţă pe malul românesc al Dunării. Victimele au declarat că împreună cu minorul in varsta de 7 ani au intrat în cursul dimineţii în Ostrovul Golu pentru a pescui, dar spre seara, vântul puternic şi valurile create i-au pus în imposibilitate de a se întoarce în siguranţă la mal. Nicio o persoana nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Articole recente