Primarul și vicele rămân sub control

- Advertisement -

Hotărâre definitivă pentru primarul și vicele din comuna Bâlteni. Edilii suspendați din funcție vor rămâne sub control judiciar în timpul cercetărilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Pentru prima dată, după 24 de ore de reținere și o lună de arest la domiciliu, Gheorghe Păsărin a făcut declarații în acest caz, în exclusivitate pentru TV SUD.

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au analizat, astăzi, contestația formulată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care solicitau ca primarul și vicele din Bâlteni, suspendați din funcție, să rămână în arest la domiciliu.

Timp de 60 de zile, Gheorghe Păsărin și Dumitru Oprea vor rămâne sub control judiciar. În această perioadă, edilii nu au voie să meargă la Primăria Bâlteni.

Edilul-șef refuză să vorbească despre acuzații.

Instituția va fi condusă, timp de două luni, de consilierul social-democrat Nicolae Lungan.
Primarul suspendat din funcție, Gheorghe Păsărin, este acuzat de patru infracțiuni, în timp ce adjunctul său este suspectat de abuz în serviciu şi complicitate la infracţiune de spălare a banilor. Procurorii susțin că, prin firma care iniţial a aparţinut viceprimarului, s-ar fi derulat o afacere ilegală cu Primăria Bâlteni. Păsărin este suspectat că, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, ar fi aprobat, achiziţionarea, de către primărie, în mod nereal, a cantităţii de 1800 de tone nisip pentru care s-a plătit transportul. În același dosar sunt implicați și trei oameni de afaceri.

Articole recente