13.000 de carduri de sănătate, returnate la CJAS

- Advertisement -

160.000 de gorjeni și-au activat cardurile de sănătate până în prezent, la sediul Casei Județene de Sănătate din Gorj, rămânând însă neridicate alte 3.000 de cartele electronice. Șeful Direcției de Relații Contractuale din cadrul Casei, Daniel Șurlea, a precizat că există aproape 200 de cazuri în care cardurile de sănătate au fost refuzate din motive religioase iar 13.000 au fost returnate la CJAS din motive diverse.

Directorul Daniel Șurlea a mai menționat faptul că, în cazul pierderii cartelei electronice, CJAS va elibera o adeverință valabilă timp 60 de zile, persoanele în cauză având obligația să plătească o taxă de 15,5 lei și să completeze o cerere prin care solicită un alt card de sănătate.

De menționat este faptul că persoanele care nu și-au ridicat până acum cardurile de sănătate, pot să le ridice în orice zi, Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Gorj, neimpunând un termen limită. Directorul Șurlea precizează că aceste cartele electronice pot ajunge în posesia cetățenilor și prin intermediul medicilor de familie, dar și prin poștă.

Zilnic, la CJAS vin cetățeni pentru a-și lua cardurile de sănătate, însă majoritatea preferă să intre în posesia lor prin intermediul medicilor de familie. Până acum, 6.500 de persoane au procedat în acest fel și alți 3.500 de goirjeni au ales să vină la sediul CJAS.

Articole recente