Vacanţă inedită pe Transalpina. Turiştii care vor să cunoască adevărata viaţă de munte au această posibilitate direct la stână. Localnicii dovedesc că sunt gazde bune şi îi aşteaptă pe turişti cu mâncăruri tradiţionale.
Transalpina rămâne una dintre destinaţiile preferate pentru vacanţă. Pe drumul lung dintre munţi, turiştii se pot opri pentru relaxare, direct la stână. Sunt primiţi cu mâncăruri făcute chiar de proprietari, la ceaun.
Impresionaţi de frumuseţile zonei, turiştii spun că se vor întoarce de câte ori vor avea ocazia.
Zeci de mii de turişti din ţară, dar şi din străinătate sunt atraşi, anual de Transalpina, cea mai înaltă şosea din România.


