Şefii judeţului plătesc peste 30 de miliarde de lei vechi, pentru echiparea salvamontiştilor gorjeni. Asta după ce au cheltuit alte aproape 40 de miliarde, pentru realizarea unor centre de salvare montană. Zonele alese nu au însă căutare printre turişti.
Proiectul consilierilor judeţeni, în sumă de aproape 100 de miliarde de lei vechi, şi prin care se urmăreşte realizarea a nouă centre de salvare montată, în zona de nord a judeţului, este în plină desfăşurare. Autorităţile speră ca după cheltuirea banilor europeni, Gorjul să devină un adevărat magnet pentru turişti. Aproape 40 de miliarde de lei vechi au fost deja cheltuite, pentru construirea a 6 centre şi reabilitarea altor 3. Şeful Serviciului Salvamont, Sabin Cornoiu, spune că spaţiile sunt aproape gata, iar acum se licitează achiziţia materialelor, ce vor intra în dotarea salvamontiştilor.
În dotarea salvamontiştilor se vor regăsi tărgi, motofierăstraie, defibrilatoare şi alte echipamente specifice. Din păcate, Cornoiu trebuie să găsească şi 9 oameni, care să le folosească, pentru că serviciul nu are personal suficient, iar încadrarea este foarte greoaie. Nici locaţia aleasă pentru centrele de salvare montană nu este una pe placul turiştilor. Pe listă se regăsesc localităţi precum Stăneşti, Padeş sau Schela. Sabin Cornoiu recunoaşte asta, dar spune că obţinerea finanţării era o oportunitate de neratat.
Şefii judeţului nu sunt la prima experienţă de acest gen. Ei au plătit aproape şase miliarde de lei vechi în cadrul proiectului „Redescoperă Gorjul”, doar pentru realizarea unor materiale promoţionale.


