Ziua Internațională împotriva consumului si traficului ilicit de droguri a fost marcată astăzi la Târgu-Jiu. Au fost împărțite pliante, iar tinerii au organizat un cross în centrul orașului. În județul Gorj, un număr de 12 persoane sunt monitorizate de un psiholog, după ce au devenit dependente de etnobotanice sau alcool.
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj a organizat o serie de manifestări pentru a marca ziua împotriva drogurilor, activitățile desfășurându-se sub sloganul „Trăiește-ți viața fără droguri”. Prin acțiuni se dorește conștientizarea riscurilor la care se supun consumatorii.
Dintre cei 12 consumatori de droguri de la nivelul județului, o parte dintre aceștia beneficiază de consiliere psihologică după ce au fost obligați de instanță, în urma unei condamnări.
În această dimineață a fost organizat un cross în Parcul Central. De asemenea, zilele următoare vor avea loc acțiuni de prevenire în centrele maternale din cadrul Direcției de Protecție a Copilului Gorj.


