Încă un examen a fost anulat la Spitalul Județean Târgu-Jiu, în numai o săptămână. De vină a fost și de această dată comisia de concurs care ar fi întocmit subiecte care nu se regăseau în tematica de examen. Pentru că este deja a doua greșeală de acest gen, conducerea unității spitalicești va schimba comisia care s-a ocupat de realizarea probei scrise pentru candidați.
Contestația a fost făcută de un candidat care a sesizat că întrebările de la examen nu sunt conforme cu tematica de concurs pentru cele două posturi de asistenți medicali la Secția ATI I.
Aceeași comisie a fost de vină și pentru anularea concursului pentru postul de îngrijitor tot la Secția ATI I, motiv pentru care se vor lua măsuri.
Cele două examene au fost anulate pe parcursul unei săptămâni, neregulile fiind sesizate chiar de către candidații care au participat la examene pentru obținerea posturilor scose la concurs.


