Procesul celor doi agenţi de poliţie de la Stoina, care au fost trimişi în judecată pentru omor calificat şi deosebit de grav, arestare nelegală şi cercetare abuzivă, a fost amânat până la toamnă, după vacanța judecătorească. Magistrații de la Curtea de Apel Timișoara au stabilit ieri ca următorul termen să aibă loc pe 23 septembrie. Bogdan-Eugen Papuzu și Constantin-Cosmin Militaru sunt acuzați că, în noiembrie 2008, ar fi bătut un suspect de furt, din comuna Stoina, până când l-au omorât. Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată în anul 2012. Polițiștii își desfășoară în continuare activitatea până la o condamnare definitivă.


