Un bărbat de 40 de ani din judeţul Olt a fost grav rănit după ce o placă de beton cu o greutate de aproape cinci tone a căzut peste el. S-a întâmplat pe un șantier de regularizare a unui râu din satul Priboiești, unde victima era angajată la firma constructoare. Inspectorii ITM Mehedinți au deschis o anchetă în acest caz, fiind vorba despre un accident de muncă.
Evenimentul a avut loc în timp ce victima și un alt angajat tăiau o placă de beton în formă de U. Cei doi nu au ținut cont ca placa este secționată, unul dintre ei s-a urcat pe ea și placa a cedat sub greutatea acestuia. Victima a fost preluată de o ambulanță și a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență. (R.I.)



