Ce i-au cerut judecătorii lui Marin Condescu

- Advertisement -

Fostul preşedinte al Clubului Pandurii, Marin Condescu, va rămâne sub control judiciar până la următorul termen în procesul de la Tribunalul Olt. Instanța i-a pus ieri în vedere ca, până pe 7 iulie, să prezinte o copie a registrului cu procesele verbale ale Adunării Generale a Acționarilor, pentru perioada 2010-2013.

condescuMagistrații au admis și cererea formulată de avocatul său, privind înaintarea unei adrese către Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu pentru a trimite la dosar, până la următorul termen, rapoartele cenzorilor pentru perioada 2010-2013.  Și procurorii au cerut ca reprezentanții societății ROMRIVIERA GRUP Târgu-Jiu să trimită instanţei contractele de împrumut încheiate cu clubul, pentru perioada 2010-2013.

Marin Condescu este judecat pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi spălare de bani, în timp ce colegul său de dosar, Viorel Temelescu, este acuzat de complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Una dintre acuzaţii este că, prin împrumuturi bancare, Marin Condescu şi-ar fi însuşit în interes personal 2,6 milioane de lei. (L.F.)

 

Articole recente