La această oră, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice efectuează 13 percheziţii, la sediile sociale ale unor societăţi comerciale şi la locuinţele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comercializării de pui vii și furaje.
Descinderile sunt făcute în judeţele Dolj, Prahova, Tulcea, Suceava și Timiș. Dintre acestea, șapte percheziţii sunt efectuate la sediile unor societăţi comerciale şi șase la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul tranzacțiilor intracomunitare cu furaje şi pui vii de găină, rață și gâscă.
”Din primele cercetări a rezultat că cei în cauză ar fi comercializat pui vii și furaje, fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor administrate toate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale. Tot în urma investigațiilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că o parte dintre achiziții ar fi provenit din spațiul intracomunitar, iar livrările de pui vii și furaje ar fi fost efectuate, fără emiterea de documente fiscale, cu precădere, atunci când există certitudinea unor vânzări în termen scurt”, anunță reprezentanții Poliției Române.
Prejudiciul este estimat, în acest moment, la aproximativ 40.000 de lei. (L.F.)



