Șomajul dăunează grav sănătății! Cel puțin așa reiese din bilanțul realizat în acest an de reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj. Rezultatul arată că aproape 700 de persoane aflate în căutarea unui job s-au îmbolnăvit brusc în ultimele cinci luni, și nu o dată, ci de mai multe ori. În realitate însă, pentru unii este metoda cea mai simplă prin care prelungesc perioada de primire a indemnizației, mai ales că cele mai multe certificate sunt pentru boli obișnuite.
Șomerii gorjeni sunt „bolnăvicioşi”, ținând cont că 687 de persoane s-au prezentat în acest an la AJOFM cu 923 de certificate medicale. Cele mai multe cazuri sunt pentru boli obișnuite. Suma decontată se ridică la aproximativ 300.000 de lei.
Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Gorj au declarat că, în realitate, pe lângă cazurile cu adevărat serioase, pentru unii este metoda cea mai simplă prin care prelungesc perioada de șomaj.
Cifrele sunt alarmante pentru anul 2014.
Din acest motiv, în perioada următoare se va trece la controale. Potrivit unui bilanț realizat de către reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate, persoanele care s-au îmbolnăvit în 2014 au necesitat, cumulat, concediu medical de peste 400.000 de zile. Minerii conduc în clasamentul beneficiarilor de concediu medical, pe locul doi fiind șomerii cu aproximativ 2600 de zile. La plata concediului medical, care nu poate fi mai mare de 90 de zile, decât în anumite condiţii, se ia în calcul media veniturilor din ultimele şase luni. Pentru bolile obişnuite, procentul este de 75 la sută, iar pentru cele grave, precum SIDA şi tuberculoza, este de 100 %.


