Două primării din Vâlcea au fost sancționate cu avertisment de către Autoritatea Electorală Permanentă. Asta după ce instituția a efectuat în luna mai, 560 de controale la nivel naţional pentru îndeplinirea principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. Controalele s-au lăsat cu 168 de sancţiuni, din care 121 de avertismente şi 47 de amenzi în valoare totală de 49.200 lei.
În urma controalelor efectuate, Filiala Sud – Vest Oltenia a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 17 sancțiuni contravenționale: o amendă în cuantum de 1.000 lei și 16 avertismente pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare.
Din judeţul Vâlcea, primăriile Racovița și Tetoiu au fost sancţionate cu avertisment. (R.I.)


