Social democraţii au fost convocaţi astăzi la o şedinţă a Comitetului Executiv al partidului. La centru au fost chemați și liderii Partidului Social Democrat din județul Gorj. Una din temele discutate se referă la situația liderului PSD, premierul Victor Ponta. Social democrații gorjeni și-au manifestat susținerea față de premierul Victor Ponta încă de la sfârșitul săptămânii trecute. Ei au menționat atunci că sunt de acord cu poziția premierului Victor Ponta privind decizia de a nu demisiona din funcția pe care o deține, Parlamentul fiind singurul organ al statului care poate să ia o astfel de decizie. Mai mult decât atât, social democrații îi transmit lui Ponta să reziste oricărei presiuni. (A.P)


