Pandurii Târgu Jiu vrea să termine în sezonul viitor în primele șase echipe ale campionatului. Anunțul a fost făcut chiar de tehnicianul gorjenilor, Edi Iordănescu, care dorește ca echipa pe care conduce să nu mai întâmpine probleme cu retrogradarea. Pentru a realiza acest obiectiv Pandurii trebuie să se califice în play-off pentru prima dată.
Se gândesc și la Europa
Edi Iordănescu nu ar zice nu la o eventuală calificare în cupele europene. „Vrem la anul să fim mai sus, locul e mult mai sus decât clasarea din acest sezon. Obiectivul va fi calificarea în play-off, sigur că sunt multe echipe care au probleme şi vor fi echipe din play-out să meargă în cupele europene. Vedem, noi ne propunem să fim în primele 6 locuri. Dacă vom avea posibilitatea de a merge în cupele europene, ne vom bate să realizăm acest obiectiv. La mijloc e multă muncă, plecând un număr mare de jucători trebuie să punem în loc. Trebuie să avem grijă la selecţie, nu avem timp mult la dispoziţie. Vreau să arătăm ca o echipă competitivă”, a spus tehnicianul Pandurilor. (I.Ț)


