Belgian condamnat în Dolj

- Advertisement -

Sentință pentru belgianul acuzat de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și violarea unei minore. Magistrații de la Tribunalul Dolj au decis ca bărbatul să stea 21 de ani și opt luni în pușcărie. Decizia poate fi contestată de inculpat. Anchetatorii au descoperit, în laptopul personal al acestuia, imagini cu minori chiar și de cinci ani, în ipostaze pornografice, existând suspiciunea că unele dintre aceste fotografii ar fi fost făcute la o bază agroturistică din judeţul Mehedinţi.

Pe 8 mai 2014, Louis Emile Joseph Dethy, belgianul domiciliat în Mehedinți, a fost arestat, după ce în calculatoarele sale au fost găsite fotografii cu copii în vârstă de cinci ani, în ipostaze pornografice, dar şi „imagini reprezentând acte sexuale cu minori, existând suspiciunea că unele dintre aceste fotografii au fost făcute la o bază agroturistică din judeţul Mehedinţi“. Din probele strânse de procurori s-a stabilit că inculpatul, care era administrator al mai multor societăți comerciale, ”a perseverat în săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, a profitat de poziţia privilegiată financiar în România şi de prezenţa la baza de agroturism a unui număr mare de copii, producând material pornografic cu minori în care apare dezbrăcat, a urmărit coruperea sexuală a persoanei vătămate minore, fiind preocupat de modalităţi de abordare sexuală a copiilor”. Trei dintre victimele inculpatului trebuie să primească de la acesta câte 2.000 de lei drept daune morale.

Articole recente