Plătesc să ucidă animale

- Advertisement -

Animalele sălbatice din județul Gorj sunt ucise pe capete în fiecare an, doar pentru că pasionații de vânătoare vor să vadă vărsare de sânge și să se laude cu trofeele obținute. Pentru a asasina un animal din fondurile de vânătoare sau asociațiile private, doritorii plătesc peste 1.000 de lei.

Animalele sunt vânate anual în cadrul a cinci fonduri de vânătoare ce se află în administrarea Direcției Silvice Gorj, însă pe lângă acestea mai există și șapte asociații private unde animalele pot fi ucise de oamenii cu bani, dispuși să plătească milioane bune pentru a vedea vărsare de sânge de la diverse specii de animale.

Exemplarele ucise sunt evaluate ca trofee, iar valoarea acestora se ridică la câteva mii de euro.

Sezonul de vânătoare a debutat astăzi și va ține până la 14 mai 2016. În sezonul trecut au fost vânați 6 căpriori și 35 de mistreți. Una dintre asociațiile care se laudă pe site cu cei care sunt pasionați de uciderea animalelor este Asociația „Gorun” ce aparține unia dintre cei mai bogați și controversați afaceriști, Elan Schwartzenberg.

Articole recente