Rapoartele de activitate ale unor aleși locali sunt de-a dreptul ridicole. Deși sunt plătiți din bani publici, unii dintre ei au făcut figurație la ședințele de Consiliu Local. Mai mult, atunci când a sosit momentul să își scrie rapoartele de activitate, mulți nu le-au depus pentru că, probabil, nu au avut ce să scrie în documente.
Unele rapoarte de activitate completate de consilierii locali par scrise din descrierile generale ale postului pe care îl ocupă. Deși sunt plătiți din bani publici, prea puțini s-au făcut remarcați și au contribuit la deciziile care au fgost luate în favoarea sau defavoarea cetățenilor. O persoană care are rolul mai mult de observator în Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu este Maria Popescu. Iată cum arată câteva date din raportul său de activitate:
Și alți consilieri au o activitate nesemnificativă în administrația locală, iar printre aceștia putem aminti pe Matei Nădrag, consilier PNL; Constantin Buleteanu, PP-DD, dar si Ramona Birău, tot din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, aceasta lăudându-se în raportul de activitate că face parte din comisia care se ocupă de varii domenii, însă nu s-a remarcat cu nicio inițiativă.
Iar lista poate continua, însă decât să posteze o coală cu generalități, mulți au ales să nu facă public raportul de acyivitate. Printre aceștia se află Gabriel Giorgi, Dincă Petrișor Roibu, Mihai Paraschiv, Adrian Tudor, Nicolae Predescu, Alin Rădulescu, Ion Emilian Tauru.


