Numărul copiilor aflați în custodia Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului Gorj care și-au găsit o familie crește de la un an la altul. Reprezentanții instituției sunt convinși că, până la finele lui 2015, familiile aflate pe lista de așteptare vor avea parte de o veste bună. Se preconizează ca, în curând, să se emită o lege prin care este prevăzută scurtarea perioadei prevăzute pentru a putea adopta un copil.
Tot mai multe familii care nu au reușit să aibă proprii copii, recurg la adoptarea unuia. Procedura însă este una greoaie și perioada prin care familiile sunt testate este destul de lungă. Din acest motiv, mulți dintre copiii abandonați ajung să nu-și poată găsi o familie pentru că, odată ce au crescut sunt tot mai greu de preluat. O veste bună însă se întrevede în viitorul apropiat pentru cei care vor să devină părinți adoptivi. Legislaţia urmează să se schimbe, iar termenul de aşteptare să se scurteze.
În acest an, până acum, s-au deschis procedura adopției pentru nouă copii, iar alți cinci și-au găsit familii.
În momentul de față, în custodia Protecției Copilului Gorj se află peste 300 de copiii proveniți din familii dezorganizate sau sărace.


