Scandal cât primăria în comuna doljeană Mîrșani! Un consilier local susține că edilul-șef îl obliga să-l masturbeze câte 15 minute, în biroul instituției pe care o conduce. În replică, întâiul gospodar Constantin Ghencioiu spune că Turlea vrea doar să se răzbune după ce a fost pensionat. Corpul de Control al primului ministru a trimis, la Prefectura Dolj, o adresă prin care cere o anchetă în acest caz.
Costel Turlea, un consilier local din comuna doljeană Mîrșani, susține că ar fi fost obligat să presteze sexual încă din anul 2011.
Bărbatul susține că era mâna dreaptă a lui Constantin Ghencioiu în primărie.
În replică, primarul a declarat, pentru EVZ, că Turlea are ”o minte de nebun” și că la mijloc ar fi o răzbunare pentru că l-a pensionat anticipat, după ce l-a ținut 20 de ani în primărie. Pe lângă acest caz de abuzuri sexuale, consilierul local a făcut și alte sesizări legate de corupție. Corpul de Control al primului ministru a trimis deja la Prefectura Dolj o adresă prin care cere o anchetă privind activitatea primarului Constantin Ghencioiu.


