Premierul Victor Ponta va veni din nou la Târgu Jiu. Vizita şefului Guvernului este programată pentru mâine, la ora 16.00. Acesta va fi însoţit de 3 miniştri, iar temele discutate vor fi mineritul, turismul şi agricultura.
Vizita la Rânca, privind găsirea unei strategii de dezvoltare turistică va fi transformată într-un mega-eveniment derulat la Târgu Jiu. După ce alaltăieri a fost pe meleaguri gorjeneşti, participând alături de preşedintele Parlamentului European la inaugurarea unei staţii de epurare la Bumbeşti Jiu, Ponta e aşteptat din nou în oraşul lui Brâncuşi. Potrivit prefectului Claudiu Teodorescu, premierul va fi însoţit şi de alţi membri ai cabinetului săi.
Iniţial, premierul trebuia să viziteze Rânca, iar tema întâlnirii era rezumată la dezvoltarea zonei Transalpina. Teodorescu spune că s-a profitat de prezenţa şefilor de la interne, agricultură şi economie pentru a fi dezbătute şi problemele din alte domenii cum ar fi mineritul şi energie. Rreprezentanţii autorităţilor publice din judeţele vecine vor fi şi ei prezenţi la eveniment.
Prefectul a anunţat tot astăzi că vizitele lui Victor Ponta în judeţul Gorj nu se opresc aici, el fiind aşteptat din nou la jumătatea lunii noiembrie.


