Femeie rănită grav de un şofer beat

- Advertisement -

O femeie de 44 de ani, din municipiul Deva, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o maşină. Victima se afla pe marginea drumului, încercând să schimbe o roată de la autovehiculul său, moment în care un şofer ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice a lovit-o în plin. Conducătorul auto vinovat a produs accidentul din cauza unui alt şofer care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.

„Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea o autoutilitară pe Calea Zarandului din municipiul Deva , nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers (de pe banda I pe banda II), determinându-l pe conducătorul unui autoturism care circula în aceeași direcție, pe banda II, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Deva, să vireze stânga pentru a evita un posibil impact și să lovească scuarul care desparte cele două sensuri de mers. Autoturismul condus de devean a fost proiectat din scuar pe banda I de mers a direcției Deva-Arad, unde a tamponat un autoturism care staționa în urma unei defecțiuni (o pană la roata stânga-față). În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a unei femei în vârstă de 44 de ani, din comuna Băița, care se afla în zona autoturismului staționat pe banda I și încerca să remedieze defecțiunea, precum și rănirea ușoară a conducătorului auto de 37 de ani, cu privire la care, în urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că a consumat băuturi alcoolice, rezultatul fiind de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, a informat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (A.T.I)

Accident pe trecere

Articole recente