Accident spectaculos, la Drăgoieni! Doi gorjeni au fost loviţi de o maşină, în propria curte, în timp ce închideau poarta. Şoferul, un tânăr de 23 de ani din Rovinari, a apăsat prea tare pedala de acceleraţie şi s-a oprit cu autoturismul mai întâi într-un cap de pod şi apoi într-un gard din beton. Toţi trei, dar şi pasagerul din dreapta şoferului au ajuns la spital.
Accidentul de circulaţie a avut loc aseară, în jurul orei 21.00, pe Drumul Naţional 67, în localitatea Drăgoieni. Şoferul în vârstă de 23 de ani, din Rovinari, circula cu maşina din direcţia Scoarţa spre Târgu Jiu şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, chiar dacă ploua torenţial.
La faţa locului au ajuns şi pompierii.
Toate cele patru victime au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu Jiu.
Martorii au declarat că şoferul circula cu viteză.
Două dintre victime, soţ şi soţie, în vârstă de 57, respectiv 61 de ani, tocmai intraseră în curte şi se pregăteau să închidă poarta, în momentul în care au fost loviţi de maşină. Şoferul va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.


