A trăit clipe de groază, după ce a mers cu familia la o petrecere

- Advertisement -

Un tânăr de 26 de ani a trecut prin momente cumplite, după ce a mers cu familia sa la petrecerea unui prieten pe care îl cunoștea de foarte mulți ani. Bărbatul a fost bătut și i s-au furat banii. Hoții au fugit, însă au fost prinși în comuna Bîlteni, județul Gorj,  iar apoi au fost conduși la Poliţia Oraşului Petrila, în vederea audierii şi  stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta reclamată.

Agresiunea a avut loc în noaptea de 23 spre 24 aprilie 2015. Persoana vătămată a declarat că a fost invitată la petrecere împreună cu familia. „Persoana în cauză a acceptat invitaţia, întrucât cei doi se cunoşteau de mulţi ani şi împreună cu concubina şi fiul lor minor s-a deplasat la locuinţa indicată. Ajuns la adresa unde avea loc petrecerea, în momentul în care a pătruns în sufrageria apartamentului, tânărul în vârstă de 19 ani i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în zona capului, acesta căzând şi pierzându-şi cunoştinţa. Ulterior, suspectul i-ar fi sustras persoanei vătămate 200 de euro şi 2.000 de lei, după care a plecat din locuinţă, însoţit alte cinci persoane, urcând în două autoturisme şi părăsind localitatea”, a informat Laura Bradu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, în funcţie de probatoriul administrat urmând a fi luate măsurile prevăzute de lege. (A.T.I)

politie

Articole recente