Caii de pe şosele au mai produs o tragedie

- Advertisement -

Două persoane şi-au pierdut viaţa, azi-noapte, într-un tragic accident de circulaţie, produs în localitatea Ţânţăreni. Şoferul unui autoturism nu a observat un cal de pe şosea şi l-a lovit în plin. A fost nevoie de intervenţia echipajului SMURD, pentru descarcerarea victimelor.

Incidentul a avut loc în jurul orei două noaptea, pe o ploaie torenţială. Martorii spun că nu au auzit decât un zgomot foarte puternic, iar imaginile ce au urmat au fost de coşmar. Maşina înmatriculată în judeţul Dolj s-a oprit într-un cap de pod, iar cei doi pasageri zăceau fără suflare.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Turceni s-au chinuit minute în şir să scoată victimele dintre fiarele contorsionate. Aceştia au fost nevoiţi să taie plafonul şi una din portierele maşinii.

Poliţiştii lucrează acum pentru a stabili cu exactitate în ce condiţii s-a produs accidentul de circulaţie.

Din păcate, tragediile de acest gen sunt tot mai numeroase şi asta din cauza gorjenilor inconştienţi, care îşi lasă animalele nesupravegheate.

Articole recente