Concurenţă mare pe posturile scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tg Jiu. Nu mai puţin de 72 de persoane candidează pe cinci posturi vacante de infirmier şi câte unul temporar de asistent medical debutant, îngrijitor şi brancardier. Concursurile se vor desfăşura începând cu data de 21 noiembrie.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tg Jiu organizează un nou concurs de angajare. Cele mai multe posturi vacante sunt de infirmier.
De asemenea, au fost scoase la concurs şi posturi temporar vacante, pe care sunt încadrate persoane aflate în maternitate, în concedii de boală sau fără plată la cerere. Aici intră postul de asistent medical debutant la chirurgie, cel de îngrijitor şi cel de brancardier. 72 de persoane şi-au depus dosarele pe cele opt locuri vacante.
Concursurile se vor organiza de fiecare secţie ce are un post vacant, în intervalul 21 -29 noiembrie.


