Dejecții aruncate în stradă

- Advertisement -

Situație ieșită din comun în comuna Fărcășești. Angajații primăriei au golit dejecțiile provenite din fosa septică a băilor instituției în rigola de pe marginea drumului. S-a întâmplat astăzi, din ordinul viceprimarului, care a decis să facă ordine în fosa primăriei. Mirosul înțepător provenit de la fecale i-a scos din minți pe localnicii din comună, care spun că nu este prima dată când salariații instituţiei fac acest lucru. Viceprimarul nu recunoaşte şi spune că este vorba doar despre apă stătută.

Scandal mare în comuna Fărcășești, unde localnicii sunt sătui de isprăvile angajaților primăriei. Astăzi, câțiva salariați au găsit de cuviință dea drumul fosei septice în canalul de scurgere aflat pe marginea drumului. Temperaturile suficient de crescute au împrăștiat mirosul greu în toată zona.

Vecinul de lângă Primăria Fărcășești este sătul de problemele pe care le creează angajații acestei instituții. Acesta spune că nu este prima dată când se golește fosa septică în canalul în care ar trebui să se adune apele atunci când plouă.

Încercarea reporterilor TV SUD de a lua un punct de vedere din partea reprezentanților primăriei cu privire la situația dată s-a lovit de refuz.

Garda de Mediu Gorj a fost sesizată în acest caz, iar reprezentanții acesteia susțin că în situația dată Primăria Fărcășești riscă amenzi de până la 30.000 de lei

Articole recente