Ce interzice religia să faci mâine!

- Advertisement -

Praznicul Izvorul Tămăduirii este prima sărbătoare importantă de după Paște. Pentru această zi există o serie de superstiții și obiceiuri. De asemenea, religia creștin-ortodoxă interzice anumite activități în această zi de mare importanță.

În toate lăcașurile ortodoxe va avea loc o slujbă de sfințire a apei, numită Agheasma Mică. Din bătrâni se spune că această apă are efecte tămăduitoare și că  se folosește pentru a stropi casa în care locuiți, mai puțin baia.

În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani trebuie să împlinească mai multe momente rituale, să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală.

De asemenea, mai există și tradiția numită „înfrăţitul”, un legământ între băieţi sau „însurăţitul”, un legământ între fete și băieți ce are scopul ca persoanele respective să se ajute reciproc  în cele mai grele momente din viață, cele două persoane fiind legate până la moarte de către Divinitate.

În această zi de sărbătoare nu se lucrează pentru că poartă mare ghinion. Este interzis să lucrați la câmp, muncă fizică sau să spălați rufe. De asemenea, este interzis și cusutul unor articole vestimentare. Se spune că persoanele care încalcă aceste reguli nu vor avea  spor în acest an și orice muncă va fi zadarnică.

Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânză țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți, pentru că nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei. (A.T.I)

izvorul-tamaduirilor-4

 

Articole recente