Zeci de sesizări privind abuzuri au fost raportate de la începutul anului la „Telefonul Copilului” din cadrul DGASPC Gorj. În două dintre aceste situații, mamele minorilor au ajuns în centrele de asistență socială, după ce au fost agresate, atât ele, dar și copiii. „Printre acestea, un număr de 15 sesizări au fost referitoare la neglijarea a 28 de copii, șase pentru abuz fizic și trei pentru violență domestică. Din cele trei cazuri de violență domestică, în cazul a două mame au fost impuse măsuri de siguranță, în sensul că acestea se află în momentul de față, alături de cei trei copiii pe care îi are fiecare, în centrul nostru de asistență”, a declarat Mircea Andrei, director adjunct DGASPC Gorj. (A.T.I)



