Prima săptămână după Duminica Paştelui este denumită Săptămâna Luminată, astfel că în credinţa populară se păstrează o serie de obiceiuri, potivit adevărul.ro. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei. Lunea din Săptămâna Luminată este numită Lunea Albă şi este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării. Se spune că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi, potrivit revistei Superstiţiilor. Tot astăzi este bine ca fiecare casă să fie stropită cu agheazma şi să dăm de băut la rude. Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Alba şi este impusă drept zi nelucrătoare. În această zi nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomana în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu. Miercurea din Săptămâna Luminată este denumită Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Joia Verde, cum mai este numită este ziua în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Este interzis să munceşti în această zi pentru că sunt aduse asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte. Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpa este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă. (A.P)



